Studiu uimitor: în iunie se va naște al treilea copil modificat genetic

În urmă cu puțin timp, cercetătorul chinez He Jiankui a reuşit să editeze genele a două fetiţe gemene. În urma experimentului, guvernele lumii şi autorităţile ştiinţifice au ridicat probleme legate de etica acţiunilor sale şi au implementat regulamente riguroase pentru a împiedica noi astfel de cazuri. Cu toate acestea, recent, un alt cercetător a anunţat că cel de al treilea bebeluş ale cărui gene au fost editate se va naşte în luna iunie. Experimentul lui William Hurbut a redeschis discuţiile despre etica cercetărilor asupra genomului uman şi asupra limitelor care ar putea şi trebui să fie impuse.
Potrivit publicației on-line CNBC, William Hurburt este de părere că acţiunile lui He au deschis o cutie a Pandorei în ceea ce priveşte cercetarea şi modificarea genomului uman. Acţiunile lui He Jiankui dau naştere unui predent periculos, sunt de părere experţii în genetică şi bioetică, chiar dacă pornesc ca fiind bine-intenţionate. Sursele susţin că bebeluşii al căror ADN a fost editat ar trebui să dezvolte imunitate la infecţia cu HIV.
Editarea genetică reprezintă o nouă tehnică ce permite modificarea anumitor gene. Instrumentul de editare a genelor, CRISPR-Cas9, care funcţionează ca un fel de foarfeci la nivel molecular, este capabil să îndepărteze, selectiv, părţile nedorite dintr-un genom.
Sursă: https://futurism.com/the-byte/gene-hacked-baby-birth