Exercițiile fizice de rezistență te pot feri de diabetul zaharat de tip II

Spread the love
Sursă foto: https://www.nuffieldhealth.com

Conform statisticilor, între 90 și 95% dintre americani suferă de diabet zaharat de tip II. Noua cercetare arată că exercițiile fizice de rezistență pot fi o modalitate de reducere a riscului de apariție al diabetului zaharat.

Analizând datele cu privire la 4500 de adulți, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Iowa au descoperit că stimularea masei musculare cu ajutorul exercițiilor fizice a redus riscul de diabet de tip II cu 32%. Beneficiile au fost independente de capacitatea cardiorespiratorie și nivelurile mai ridicate ale forței musculare.  

Oamenii de știință sunt de părere că rezultatele sunt încurajatoare, deoarece exercițiile de rezistență pot fi utile în prevenirea diabetului de tip II, prin îmbunătățirea forței musculare. Cu toate acestea, este dificil să se recomande un nivel optim, deoarece nu există măsurători standardizate pentru puterea musculară. Rezultatele studiului au demonstrat că rezistența musculară a redus riscul de diabet zaharat de tip II, indiferent de stilul de viaţă al participanților sau de problemele de sănătate, cum ar fi obezitatea și hipertensiunea arterială.

“Desigur, oamenii vor dori să știe cât de des trebuie să ridice greutăți, sau de câtă masă musculară au nevoie, dar nu este așa de simplu. În calitate de cercetători, avem mai multe modalități de a măsura puterea musculară, cum ar fi forța de prindere. Sunt necesare mai multe eforturi pentru a determina doza potrivită de exercițiu de rezistență, care poate varia foarte mult”, a spus dr. Lee de la Universitatea de Stat din Iowa.

Sursă: https://medicalxpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *