O specie de rechin poate ajuta medicii să trateze cancerul

Spread the love
Sursă foto: https://dailyhive.com/calgary

În cadrul unor studii recente, oamenii de știință de la Universitatea Nova Southeastern din Fort Lauderdale, Florida au descoperit că o specie marină, numită marele rechin alb, ar putea ajuta la tratarea cancerului, datorită genomului său uriaş, care conţine proprietăţi extraordinare. ADN-ului acestei specii de rechin conține o multitudine de mutaţii care asigură protecţie împotriva cancerului şi a unor boli asociate procesului de îmbătrânire şi care stimulează capacităţile de vindecare ale rănilor.

“Instabilitatea genomului este o chestiune foarte importantă în cazul multor boli umane grave. Acum am descoperit că natura a dezvoltat strategii inteligente pentru a menţine stabilitatea genomurilor acestor rechini”, a declarat dr. Mahmood Shivji de la Universitatea Nova Southeastern din Fort Lauderdale, Florida.

Cercetătorii sunt de părere că sunt foarte multe lucruri de aflat despre aceste minuni ale evoluţiei speciilor, inclusiv informaţii care au potenţialul de a fi utilizate în lupta contra cancerului şi a bolilor asociate procesului de îmbătrânire şi care pot să grăbească procesul de vindecare a rănilor la pacienţi umani.

Descifrarea codului genetic al rechinului alb a dezvăluit, de asemenea, dimensiunea crescută pe care o are genomul acestui prădător marin. El conţine aproximativ 4,63 miliarde de “perechi de baze”, unităţile chimice ale ADN-ului, fapt care îl face să fie de 1,5 ori mai mare decât al omul. De asemenea, în ADN-ul rechinului alb se află circa 24.500 de gene care codifică proteine, în comparaţie cu cele 19.000 – 20.000 existente, în medie, în genomul uman.

Cercetătorii au descoperit că alte mutaţii ale genelor rechinului alb sunt asociate cu procesele implicate în vindecarea rănilor, inclusiv în coagularea sangvină.

Sursă: https://www.pnas.org/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *