Un nou tip de contraceptive combinate, asociat cu un risc scăzut de cancer ovarian

Spread the love

Sursă foto: https://www.netdoctor.co.uk

Conform cercetătorilor de la Universitatea Aberdeen din Scoția, un nou tip de contraceptive combinate, care conțin atât doze mici de estrogen, cât și progestative noi, au fost asociate cu un risc redus de apariție a cancerului ovarian, în special în cazul femeilor tinere.  

Potrivit statisticilor, 100 de milioane de femei din întreaga lume utilizează metode contraceptive zilnice bazate pe hormoni. Studiile sugerează că femeile care iau contraceptive orale combinate prezintă un risc redus de cancer ovarian. Cercetătorii au investigat influența noilor contraceptive hormonale combinate cu progesteron, asupra tipurilor generale și specifice ale cancerului ovarian, în special la femeile tinere. Aceștia au analizat datele a 1,9 milioane de femei, cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani.

S-a descoperit că numărul cazurilor de cancer ovarian a fost mai mare în rândul femeilor care nu au folosit niciodată contracepție hormonală (7,5 la 100.000 de persoane pe an), comparativ cu femeile care au folosit (3,2 la 100.000 de persoane pe an). Nu au existat dovezi care să confirme că produsele bazate doar pe progesteron oferă o mai bună protecție. Riscul redus asociat cu anticoncepționalele combinate a fost observat pentru aproape toate tipurile de cancer ovarian și nu au existat diferențe majore între produsele care conțin diferite tipuri de progestative.

Contracepția hormonală a prevenit aproximativ 21% din cazurile de cancer ovarian. Nu se pot trage concluzii clare despre cauză și efect din acest studiu, dar rezultatele susțin descoperirile cercetărilor anterioare. Oamenii de știință nu au studiat și femeile mai în varstă, în cazul cărora ovarul cancer este mai frecvent.

Sursă: https://www.sciencedaily.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *