Consumul de fibre te ține departe de cancer și diabet!

Spread the love
Sursă foto: https://www.diabetes.ca

Oamenii de știință de la Universitatea Otago au descoperit că un regim alimentar bazat pe cerealele integrale care conţine o cantitate importantă de fibre alimentare, poate ajuta la prevenirea apariției unor boli grave, precum diabetul sau cancerul. Rezultatele indică faptul că riscul de a dezvolta „o gamă largă“ de boli netransmisibile, inclusiv afecţiuni cardiovasculare, poate fi redus cu până la o treime, prin adoptarea unei alimentaţii care include cereale, leguminoase şi pâine integrală.

Cercetătoaii de la Universitatea Otago au analizat 243 de cercetări realizate în ultimimii 40 de ani, la care au participat peste un milion de persoane. Noua cercetarea a arătat că, pentru fiecare 1.000 de participanţi, aportul ridicat de fibre alimentare a fost echivalent cu o scădere a numărului de cazuri de boli și decese. Cercetarea a fost susținută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care doreşte să dezvolte noi recomandări privind aportul optim zilnic de fibre.

„Studiul nostru indică faptul că ar trebui să avem cel puţin 25 – 29 de grame de fibre în alimentaţia zilnică, deşi cea mai mare parte dintre noi consumăm mai puţin de 20 de grame de fibre pe zi“, a afirmat dr. Andrew Reynolds.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că persoanele care au crescut aportul de fibre alimentare aveau o greutate corporală mai mică, dar şi un nivel redus al colesterolului total.

„Am descoperit un efect pozitiv copleşitor, dietele bogate în fibre având un rol protector în faţa bolilor de inimă, a diabetului, cancerului şi riscului de deces“, a completat dr. Reynolds.

Sursă: https://www.odt.co.nz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *