Au fost identificate două proteine care pot stimula creșterea degetelor amputate

Spread the love
Sursă foto: https://www.verywellhealth.com

În cadrul unor studii realizate pe șoareci, oamenii de știință de la Texas A&M University, au identificat două proteine ce pot stimula, parţial, creşterea degetelor amputate.

În timp ce stimularea creșterii oaselor a fost realizată cu succes în alte studii anterioare, noua cercetare demonstrează posibilitatea creşterii articulaţiilor. Atât articulaţiile, cât şi oasele, sunt esențiale pentru dezvoltarea noilor membre. Anterior, cercetătorii au utilizat proteina BMP2 pentru regenerarea oaselor şoarecilor, însă, în noul studiu au adăugat și o altă proteină, numită BMP9.

Rezultatele studiilor au demonstrat că atunci când a fost utilizată această combinaţie de proteine pe degetele amputate ale şoarecilor, aproximativ 60% din oase au început să formeze cartilaje în mai puţin de trei zile. Fără aceste proteine, degetele amputate s-ar fi vindecat în mod normal. Chiar şi în cazul animalelor care au capacitatea să-şi dezvolte din nou membrele, creşterea articulaţiilor şi a oaselor în acelaşi timp este foarte rară.

Cercetătorii au constatat că procesul de regenerare a fost mult mai rapid atunci când BMP2 a fost aplicat prima dată, iar BMP9 a fost adăugat o săptămână mai târziu. Astfel s-au dezvoltat articulaţii mult mai complexe, unele fiind conectate chiar de oase.

„Vom avea nevoie de mai multe studii în ceea ce privește modul de activare a acestor celule în mod corect, dar suntem plini de speranțe și entuziasm. În cele din urmă, cercetarea ar putea ajuta chiar și în tratamente pentru tulburări degenerative comune, cum ar fi osteoartrita”, a afirmat dr. Muneoka de la Texas A&M University.

Sursă: https://www.sciencealert.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *