Legătura dintre consumul de tutun și experiențele psihotice la adolescenți

Potrivit studiilor, cercetătorii britanici au descoperit o asociere între consumul de tutun și experiențele psihotice, cum ar fi paranoia și halucinațiile, datorate influențelor genetice.
Paranoia este denumirea dată unei stări de orgoliu exagerate, de gândire greșită, de interpretări false, fiind o boală psihiatrică încadrată în clasa psihozelor. Cercetătorii au sugerat că apariția paranoiei în urma consumul de tutun a fost în mare parte explicată prin influențe genetice. Au fost raportate rezultate similare pentru alte tipuri de experiențe psihotice, inclusiv halucinații și gândire dezorganizată, care au fost asociate, de asemenea, cu consumul de tutun la adolescenți.
“În cadrul acestui studiu am arătat că unele din aceleași influențe genetice asupra consumului de tutun joacă un rol esențial și în dezvoltarea stărilor paranoice în rândul adolescenților”, a afirmat dr. Angelica Ronald de la Univeristatea din Londra.
La acest studiu au participat mai mult de 3700 de adolescenți cu vârsta de 16 ani. Dintre aceștia, 31,4% au afirmat că sunt fumători, iar 12,1% au susținut că fumează ocazional. Aolescenții au povestit despre episoadele de paranoia și alte experiențe, cum ar fi halucinațiile și gândirea dezorganizată, în timp ce părinții acestora au raportat că au observat diferite probleme, cum ar fi lipsa de motivație și retragerea socială.
Oamenii de știință au observat că frecvența fumatului la adolescenți a fost asociată cu experiențe cum ar fi paranoia, fumătorii având mai multe simptome și experiențe psihotice decât nefumătorii sau cei care au fumat ocazional.
Sursă: https://www.news-medical.net