Manganul și apariția scoliozei, în special la copii

Spread the love
Sursă foto: https://texasback.com

În cadrul uneor studii, cercetătorii americani au descoperit că incapacitatea organismului de a utiliza integral manganul, un mineral esenţial, ar putea fi cauza apariţiei unora dintre cazurile de scolioză severă, mai ales la copii. Aceștia sunt purtători ai unei gene care îngreunează procesul de absorbţie celulară a manganului, un nutrient necesar pentru dezvoltarea oaselor şi cartilajelor.

Chiar dacă majoritatea cazurilor de scolioză au tendinţa de a se manifesta în cadrul familiilor, însă nu într-un mod simplu şi direct, ceea ce sugerează că multe dintre gene deţin, fiecare, un mic rol în creşterea riscului de dezvoltare a acestei afecţiuni.

Echipa de cercetători de la Universitatea Washington din Statele Unite a analizat genele a 457 de copii cu scolioză severă şi a 987 de copii sănătoși. Ei au descoperit o variantă a genei SLC39A8 la doar 6% dintre copiii sănătoşi şi la 12% dintre cei cu scolioză severă. O a doua analiză efectuată pe un grup separat, format din 1.095 de copii sănătoşi şi 841 cu scolioză moderată şi severă a scos la iveală faptul că cei diagnosticaţi cu această afecţiune prezentau un risc de două ori mai mare de a fi purtători ai variantei genei.

Rezultatele studiilor au demonstrat că celulele umane purtătoare ale variantei genei absorbeau în mod corespunzător zincul şi fierul, însă nu acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul manganului. De asemenea, s-a depistat un nivel semnificativ mai mic de mangan în corpul subiecţilor purtători ai variantei acestei gene, în comparaţie cu cei care aveau varianta obişnuită a genei. Copiii purtători ai genei nu aveau o deficienţă de mangan, însă corpul lor ar putea să fi incapabil să utilizeze acest mineral într-o manieră la fel de eficientă.

”Varianta genei nu împiedică activitatea genei, doar că aceasta nu mai funcţionează în mod optim”, a explicat dr. Gabriel Halle.

Scolioza afectează între 2% şi 3% din populaţia Statelor Unite şi apare în special la copiii cu vârste între 10 şi 15 ani, potrivit Asociaţiei neurochirurgilor din Statele Unite.

Sursă: https://www.sciencedaily.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *