A fost descoperită o structură specială care poate acționa ca un scut împotriva infecțiilor

Oamenii de știință de la Universitatea din Sydney au descoperit că organismul uman conține o structură specială care poate acționa ca un scut împotriva infecțiilor. Dr. Imogen Moran de la Institutul Garvan din Darlinghurst a denumit această structură mică SPF. Aceasta este prezentă în ganglionii limfatici de pe gât și în brațe. Aceste noduri se măresc atunci când o persoană se infectează. SPF, potrivit cercetătorilor, așteaptă ca o infecție să atace, iar atunci când o întâlnește, se instalează un răspuns imun împotriva acesteia.
La persoanele cu SPF, reacția este cu două zile mai rapidă decât în cazul persoanelor care nu au SPF. Sistemul imunitar trebuie să se implice imediat și să controleze infecția, pentru a preveni invadarea intregului organism. Din moment ce bacteriile sunt capabile să se împartă și să se răspândească repede, timpul este esențial. SPF nu este altceva decât un grup dens de celule imune. Aceste celule conțin celule scut.
Cele două tipuri de celule regăsite în SPF sunt macrofagii sinusurilor subcapsulare și celulele helper folliculare T. SPF rămâne mic și nesemnificativ când o persoană este sănătoasă, dar când celulele întâlnesc un virus sau o celulă bacteriană, semnalează SPF, care crește în mărime și începe să producă anticorpi pentru a ucide infecția. Ceea ce este surprinzător este faptul că SPF, ca structură, a fost omisă de oamenii de știință până acum. Până în prezent, ganglionii limfatici au fost văzuți numai în felii subțiri microscopice, motiv pentru care această structură a fost probabil omisă.
Sursă: https://www.news-medical.net/news/20180822/Scientists-gain-new-insight-into-the-immune-system-and-infections.aspx