Talasemia, corectată în embrionul uman prin modificare genetică

Spread the love
Sursă foto: https://www.borneogynae.com
Sursă foto: https://www.borneogynae.com 

În urma unui studiu, o echipă de cercetători chinezi a reușit corectarea unui defect genetic în cadrul unor experimente efectuate pe embrioni umani, purtători ai unei boli ereditare grave a sângelui, numită talasemie. Aproximativ 200.000 de copii se nasc în fiecare an cu talasemie, una dintre cele mai răspândite boli ereditare. Aceasta este cel mai des întâlnită în cadrul populațiilor din bazinul mediteranean și din Asia.

Talasemia reprezintă o boală hematologică ereditară (cu transmitere genetică) în care organismul produce prea puțină hemoglobină. În cea mai gravă formă a sa, acestă afecțiune este asociată unei mutații punctuale a genei HBB.

Oamenii de știință din cadrul Universității Sun Yat-sen din orașul Guangzhou au utilizat o nouă tehnică de editare genetică, ce modifică ADN-ul la nivel chimic și au corectat cu succes una dintre variantele acestei mutații, în cadrul experimentelor realizate pe embrioni umani.

Potrivit studiului publict în jurnalul on-line Protein and Cell, noua tehnică utilizată este adaptată după metoda CRISPR (numită și “foarfece moleculare”), însă cu adăugarea unei enzime care a făcut posibilă schimbarea exactă a “literei” mutante din ADN cu ”litera” corectă.

”Acest articol reprezintă un progres tehnic semnificativ”, susține Darren Griffin, profesor de genetică la Universitatea din Kent. Cu toate acestea, modificarea genetică a embrionilor poate cauza, de asemenea, alte mutații neprevăzute, potențial periculoase, motiv pentru care comunitatea științifică se arată extrem de precaută în privința utilizării acestei tehnici.

 

Sursă: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-3051365/Scientists-tweak-genes-human-embryos-time-Controversial-technique-lead-designer-babies.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *