Inteligența artificială poate identifica nevoile și urgențele pacienților

Spread the love
Sursă foto: https://www.thestar.com

În informatică, inteligența artificială (IA) este inteligența expusă de computere, spre deosebire de inteligența naturală, expusă de oameni și de unele animale. Informatica definește cercetarea IA ca studiu al „agenților inteligenți”: orice dispozitiv care își percepe mediul și efectuează acțiuni care maximizează șansa de a-și atinge cu succes obiectivele.

Potrivit unor informații recente, Spitatele din Statele Unite ale Americii au început să testeze maşinării speciale, bazate pe inteligenţa artificială, care au rolul de a identifica nevoile şi urgenţele pacienţilor, dar şi de a preveni alarmele false. Multe spitale au un fel de centru de comandă, unde mai mulţi supraveghetori monitorizează alarmele declanşate de pacienţi, pentru a anunţa corespunzător personalul medical calificat. Însă, ţinând cont de faptul că unele spitale funcţionează uneori chiar la capacitate maximă, având sute de pacienţi, atunci inteligenţa artificială este una necesară în procesul de selecţie şi ierarhizare a urgenţelor.

Spitalele din SUA deja au început să testeze astfel de maşinării. De exemplu, la un spital din Clevand, există peste 77.000 de apeluri către asistente şi medici în cursul unei luni, iar majoritatea sunt doar de „rutină”, potrivit Stat News, însă unele chiar reprezintă urgenţe. De aceea, este necesar un program special care să le categorisească în mod automat.

Scopul utilizării maşinăriilor bazate pe inteligenţă artificială este de a acorda medicilor timpul necesar de a preveni anumite urgenţe sau de a se pregăti pentru ele. Dar, de asemenea, şi de a detecta din timp semnalele care ar putea reprezenta indici pentru o complicaţie ulterioară.

Sursă: https://www.statnews.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *