A fost descoperit un medicament revoluționar în tratarea tuberculozei

Spread the love
Sursă foto: https://www.myvmc.com

Un nou antibiotic experimental împotriva tuberculozei s-a dovedit a fi mai eficient decât Isoniazidul, un medicament vechi de zeci de ani, care reprezintă  unul dintre tratamentele standard. În cadrul studiilor pe șoareci, noul medicament a prezentat o tendință mult mai scăzută de a dezvolta rezistență și poate rămâne în țesuturile în care bacteriile Mycobacterium tuberculosis locuiesc mai mult timp, ucigându-le mai rapid.  

Nou medicament, numit AN12855, are mai multe avantaje față de Isoniazid. Potrivit oamenilor de știință, Isoniazid, necesită transformarea în forma sa activă de către o enzimă KatG, pentru a ucide agentul patogen. În primul rând, în unele cazuri de tuberculoză, KatG nu este funcțional. Acest lucru împiedică utilizarea medicamentului. Astfel, se creează o cale uşoară pentru dezvoltarea rezistenței la medicamente. 

În cadrul studiului, cercetătorii au folosit un nou model de șoarece, care dezvoltă granuloame care conțin M. Tuberculosis, pentru a compara medicamentul clasic cu AN12855. Aceștia au descoperit că medicamentele diferă considerabil în ceea ce privește abilitățile lor de a ucide agentul patogen în țesuturi foarte bolnave. În plus, AN12855 este reținut în granuloame.  

În ciuda progreselor semnificative în combaterea tuberculozei, această afecțiune rămâne principala cauza infecțioasă de deces la nivel mondial. Potrivit statisticilor, 10 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de tuberculoză în 2017 și 1,6 milioane au decedat din cauza bolii.

Sursă: https://www.sciencedaily.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *