Noi descoperiri cu privire la chiralitate, un pas important în producerea de medicamente

Spread the love
Sursă foto: https://www.biospectrumindia.com

Pentru prima dată, o echipă de cercetare de la Universitatea din Bath a reușit să utilizeze un efect fizic (schimbarea de culoare a luminii dispersate de moleculele chirale), pentru a măsura chiralitatea substanțelor din medicamente. Tehnica este de 100.000 de ori mai sensibilă decât metodele standard folosite astăzi.

Chiralitatea descrie orientarea moleculelor, care pot exista în diferite forme, în funcție de modul în care acestea se răsucesc în trei dimensiuni. Multe molecule esențiale pentru viață, inclusiv ADN-ul, aminoacizii și proteinele, prezintă această capacitate. Prin urmare, cunoașterea chiralității unei substanțe este importantă din punct de vedere medical.

Pentru a observa această capacitate a substanțelor, nano-izvoarele sunt dispersate în apă într-un recipient de sticlă unde se răspândesc în mod aleatoriu. Apoi, un laser este îndreptat spre ele. Răsucirea (polarizarea circulară) a laserului este comutată periodic și este analizată lumina din recipient la 90° pentru a determina chiralitatea. Aceasta este o metodă de 100.000 de ori mai sensibilă decât cele tradiționale, lipsită de rezultate eronate.

“Un test mai sensibil înseamnă că se pot utiliza cantități mai mici de substanțe în producția chimică și farmaceutică”, a afirmat dr. David Andrews.

Sursă: https://www.news-medical.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *