Oligodendrocitele și rolul acestora în tratarea sclerozei multiple

Spread the love
Sursă foto: https://www.celgene.com/

În cadrul unei cercetări, oamenii de știință de la Universitatea Uppsala din Suedia au observat că regenerarea celulelor din creierul pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă (MS) este extrem de limitată. Aceste descoperiri subliniază importanța tratării acestei afecțiuni într-un stadiu incipient al progresiei, când celulele afectate pot repara daunele, înainte să fie înlocuite de altele noi. 

Celulele nervoase din creier comunică între ele prin intermediul fibrelor nervoase, care formează rețele extrem de complexe. Multe fibre nervoase sunt izolate de o carcasă de mielină, care contribuie la transmisia cu o viteză foarte mare a impulsurilor nervoase.

Scleroza multiplă este o boală cauzată de sistemul imunitar al organismului, care atacă mielina și oligodendrocitele, fapt care duce la deteriorarea transmiterii semnalelor în fibrele nervoase și la moartea celulelor nervoase, o combinație care cauzează tulburări neurologice grave.

În cadrul studiului, oamenii de știință au descoperit că la pacienții cu MS nu există o regenerare a oligodendrocitelor în zonele în care structura mielinei a fost modificată. În schimb, se pare că oligodendrocite vechi care au supraviețuit atacului, sunt capabile să formeze mielină nouă.

Aceste noi descoperiri indică importanța tratării sclerozei multiple într-un stadiu incipient al bolii, pentru a preveni pierderea oligodendrocitelor. Pentru a determina vârstă oligodendrocitelor la pacienții cu scleroză multiplă, cercetătorii au măsurat cantitatea de izotop carbon-14, care a fost stocată în genomul celulei, adică ADN-ul. 

Sursă: https://www.sciencedaily.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *