Cercetătorii au identificat cauzele hipoglicemiei

Spread the love
Sursă foto: https://www.pulseheadlines.com
Sursă foto: https://www.pulseheadlines.com

 

O nouă cercetare publicată în „Diabetologia”, a identificat câteva zone cheie ale creierului care schimbă capacitatea pacienților diabetici de a recunoaște hipoglicemia.

Potrivit autorilor studului, persoanele cu diabet zaharat de tip I sunt adesea incapabile să-și regleze glicemia și se pot confrunta cu hiperglicemie (nivel ridicat de glicemie) sau hipoglicemie (nivel scăzut de glicemie). Dacă nu este ținut sub control, nivelul de zahăr din sânge poate scădea sub limita pentru menținerea funcției creierului, ceea ce poate duce la inconștiență sau chiar deces.

Cea mai bună metodă de apărare împotriva hipoglicemiei severe este recunoașterea  simptomelor precoce, cum ar fi amețelile, tremurul și vederea încețoșată. Cu toate acestea, unii pacienți suferă de o serie de tulburări și nu sunt capabili să recunoască simptomele hipoglicemiei. Potrivit statisticilor, peste 15 milioane de persoane din întreaga lume suferă de IAH (incapacitate de conștientizare a hipoglicemiei).

Pentru a înțelege mai bine cum se întâmplă acest lucru, oamenii de știință au folosit tomografia cu emisie de pozitroni și apă radiomarcată, pentru a identifica schimbările regionale ale activității creierului. Ei au studiat 17 bărbați cu diabet zaharat de tip I, 8 cu IAH și 9 cu o conștiență normală de hipoglicemie. Prin urmărirea radioactivității, aceștia au putut măsura modificările fluxului de sânge în diferite regiuni ale creierului.

S-a constatat că pacienții cu IAH au prezentat o activitate semnificativ mai mică în anumite regiuni ale creierului, în special în cele asociate cu o conștientizare subiectivă, experiență emoțională și memorie. Aceste rezultate sugerează că persoanele cu IAH nu reușesc să recunoască simptomele hipoglicemiei.

„Hipoglicemia severă și IAH pot fi devastatoare pentru persoanele cu diabet zaharat de tip I și pentru familiile lor. Studiile privind imagistica, ne-au ajutat să înțelegem de ce aproximativ 1 din 10 persoane cu diabet zaharat tip I se luptă atât de mult cu hipoglicemie problematică”, a afirmat dr. Amiel.

 

Sursă: https://www.news-medical.net/news/20180524/New-research-reveals-links-between-type-1-diabetes-and-mental-health.aspx

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *