Noi speranțe pentru bolnavii de schizofrenie

Spread the love
Sursă foto: http://nrollmed.com
Sursă foto: http://nrollmed.com

 

Potrivit unui studiu condus de Universitatea din Sussex, a fost descoperită o nouă terapie care poate ajuta tinerii care suferă de schizofrenie să se reconecteze la lumea reală și să se implice din nou în activitățile sociale.

Denumită „Terapia de recuperare socială”, tehnica se bazează pe ajutarea indivizilor să-și identifice obiectivele și să își stabilească activități zilnice, care pot crește semnificativ implicarea în viața socială.

Tratamentele comune pentru tratarea acestei afecțiuni sunt terapia comportamentală cognitivă și administrarea de medicamente. Din păcate, acestea nu au un efect suficient de puternic încât să-i determine pe pacienți să își reia activitățile cotidiene. Majoritatea indivizilor pot rămâne izolați pe toată durata vieții lor.

Terapia a fost testată pe 154 de pacienți cu vârste cuprinse între 16-35 ani pe o perioadă de doi ani. În tot acest timp, pacienții și terapeuții au lucrat împreună într-un program în trei etape, care a implicat identificarea obiectivelor și așteptărilor, urmat de pregătirea unor strategii pentru reintroducerea acestora în societate. Etapa finală a programului a impus pacienților și terapeuților să se concentreze pe gestionarea simptomelor debilitante, cum ar fi convingerile negative și să stabilească modul în care aceștia vor lua parte din nou la o viață cotidiană normală.

În urma studiului, specialiștii au înregistrat un succes semnificativ al acestei terapii. Pacienții au prezentat mai mult interes vis-avis de obiectivele lor, și-au micșorat temerile și au început să se implice în numeroase activități sociale.

 

Sursă: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/12/171212091054.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *