Rata de refuz a vaccinarii devine alarmanta in Romania
România raportează tot mai multe cazuri de rujeolă, dar, cu toate acestea, avem o rată de refuz îngrijorătoare pentru Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă).Se înregistrează o rată de refuz mai mare în mediul urban decât în cel rural, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică, potrivit hotnews.ro
Refuzul general (față de toate vaccinurile) a înregistrat o valoare mai mare în mediul urban. Cele mai mari valori ale refuzului, în cazul eșantionului de copii studiat, au fost raportate în județele Hunedoara (41,5%), Caras-Severin (33,3%), Covasna (33,3%), Sibiu (29,2%) și Bihor (24,5%).
Refuzul în cazul vaccinului ROR (RRO) a avut cea mai mare pondere în cadrul refuzului general, înregistrând o valoare mai mare în mediul urban. Cel mai mare procent de copii cu refuz la vaccinarea cu ROR din eșantionul studiat a fost înregistrat în județul Dolj (30,4%) urmat de județul Giurgiu (30%) si de județul Constanța (23,1%).
În doar 16 județe, refuzul la vaccinarea cu ROR nu a fost raportat ca motiv de nevaccinare corespunzatoare vârstei.
Institutul Național de Sănătate Publică a testat si rata de vaccinare în cazul copiilor născuți în anul 2012. A fost studiat un eșantion de de 162.420 de copii (80,8% din numărul total de născuți vii în perioada respectivă). Dintre aceștia, 89.674 (55,2%) provin din mediul urban și 72.746 (37,8%) provin din mediul rural.
În ceea ce privește administrarea celei de-a doua doze de vaccin ROR, și în acest caz se înregistrează refuzuri. Cel mai mare procent de copii cu refuz la vaccinarea cu a doua doză ROR din esantionul studiat a fost înregistrat în județul Ilfov (34,9%), urmat de județele Neamt (13,5%), Bacău ( 13% ) și Constanța (11,4%).
