Topul inovațiilor medicale în 2017

Spread the love
www.linkedin.com

 

Topul inovațiilor medicale în 2017

 

O instituție americană de prestigiu – Cleveland Clinic din Ohio lansează anual un top al inovațiilor. Pentru 2017, clasamentul a fost alcătuit pe baza a peste 200 de nominalizări la premii și invenții medicale aparținând unui număr de 100 de medici și cercetători. Iată care sunt primele 10 performanțe medicale pe care trebuie să fim cu ochii anul viitor.

 

  1. Utilizarea microbiomului în prevenirea, diagnosticarea și tratarea bolilor

 

Aceasta este cea mai interesantă și cea mai așteptată inovație a anului. Comunitatea medicală recunoaște în sfârșit un fapt ce va genera noi paradigme în multe domenii terapeutice: sănătatea noastră începe în mare parte în intestin.

 

Bacteriile care alcătuiesc microbiomul fiecăruia dintre noi sunt un fel de „amprente genetice”. Astfel, microbiomul este implicat în determinarea ADN-ului nostru, în predispoziția la boli, în conformația corporală și multe altele. De fapt, oamenii de știință susțin că până la 90% din toate bolile își au rădăcinile în intestin, mai exact în microbiomul intestinal. De aceea, protejarea sănătății intestinului este atât de importantă. Unii dintre cei mai redutabili dușmani ai intestinului sunt toxinele, bacteriile patogene, particulele alimentare nedigerate, glutenul, care provoacă inflamație și permeabilitate intestinală, probleme aflate la originea multor boli ale civilizației moderne: tulburări digestive, alergii alimentare, boli de piele, boli autoimune. Așadar, metodele de îmbunătățire a sănătății intestinului vor fi pe primul loc în preocupările cercetătorilor americani în anul ce urmează.

 

  1. Soluții care să trateze diabetul pornind de la cauze

 

Diabetul este o boală din ce în ce mai des întâlnită pe tot globul, iar medicii consideră că evoluează sub forma unei epidemii. În ultimii 20 de ani, numărul diabeticilor a crescut de 10 ori: de la 30 la peste 300 de milioane, iar tendința se menține în creștere. Tocmai de aceea se caută noi medicamente antidiabetice care să reducă riscul comorbidităților care vin împreună cu diabetul, precum bolile cardiovasculare, boala cronică de rinichi. Dar cel mai important ar fi găsirea unor soluții care să trateze diabetul pornind de la cauzele sale. Există voci în Statele Unite, printre care și renumitul nutriționist Josh Axe, care afirmă că diabetul poate deveni reversibil în mod natural cu ajutorul unui program de nutriție destinat reducerii glicemiei.

 

  1. Imunoterapie contra leucemiei și limfoamelor

 

Pe măsură ce medicina personalizată ia avânt, imunoterapia devine o soluție din ce în ce mai accesibilă pentru anumite tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele. Imunoterapia este o metodă care stimulează sistemul imunitar al unei persoane astfel încât acesta să fie capabil a ataca celulele canceroase. Într-un studiu publicat în 2016, 93% dintre pacienții cu leucemie limfocitară acută au intrat în remisie completă după tratamente imunologice, în condițiile în care alte tratamente eșuaseră anterior. Aceste progrese sunt extrem de importante pentru lumea medicală și pacienții cu leucemie. Dar este posibil ca în 2017, mai multe studii privind utilizarea terapiilor imunologice să ducă la descoperirea a noi tratamente pentru alte tipuri de cancer.

 

  1. Biopsia lichidă pentru a găsi ADN-ul circulant al tumorilor

 

Biopsiile tumorale sunt cruciale în diagnosticarea cancerului. Ele sunt utilizate pentru a conforma diagnostice, pentru a identifica tipul de celule ale tumorii și, în ultimii ani, pentru a vedea dacă o tumoră posedă mutații genetice care ar face pacientul un candidat pentru terapie țintită. Dar biopsiile tumorale necesită adesea proceduri invazive, inclusiv chirurgicale. Nu toți pacienții sunt într-o stare generală care să le permită efectuarea biopsiei și de multe ori localizarea tumorii face imposibilă procedura. Odată cu apariția biopsiei lichide, aceste probleme ar putea deveni de domeniul trecutului. Cel mai mare studiu privind eficacitatea biopsiilor lichide de până acum a înregistrat rezultate foarte asemănătoare cu biopsiile clasice. În plus, în unele cazuri, biopsia lichidă a identificat mutații legate de rezistența la un anumit tratament, care nu au fost detectate de o biopsie clasică. Este o inovație medicală importantă, iar specialiștii îndrăznesc să afirme că în 2017 biopsiile tumorale clasice vor fi scoase din uz. Nu va mai trece mult până când un simplu test de sânge va putea dezvălui cu precizie cancerul.

 

  1. Stenturi bioabsorbabile

 

Milioane de oameni cu boli cardiace de pe întreg globul poartă în piepturile lor stenturi metalice. Mulți dintre ei trăiesc datorită acestor dispozitive medicale salvatoare. Stenturile sunt mici tuburi flexibile din aliaj metalic, care sunt plasate în artere pentru a le debloca și a îmbunătăți fluxul de sânge. Dar stenturile rămân în organism după încheierea misiunii inițiale. În unele cazuri, organismul percepe stentul ca pe un corp străin și, încercând să se apere, determină o reacție inflamatorie la locul respectiv, unde se limitează din nou fluxul de sânge și chiar se pot forma cheaguri. Se pare însă că stenturile din metal sunt la apusul carierei. În iulie 2016, în SUA a fost aprobat primul stent bioabsorbabil. Aceste noi dispozitive sunt realizate dintr-un polimer natural ce poate fi absorbit de țesuturile organismului, la fel cum se întâmplă cu firele operațiilor. Stentul bioabsorbabil dispare complet în aproximativ 3 ani, perioadă în care menține artera deschisă și se realizează vindecare.

 

  1. Noi tratamente pentru depresia rezistentă la medicamente

 

După bolile de inimă, depresia pare să fie a doua cauză ce afectează starea de sănătate a populației. Experții de la Organizația Mondială a Sănătății spun despre depresie că este noua maladie mondială. Există tratamente împotriva depresiei, însă aproximativ o treime dintre pacienți prezintă forme rezistente la tratament. Lumea medicală crede că există speranțe și pentru cazurile extreme. În ultimii ani au fost efectuate studii privind utilizarea ketaminei în tratamentul depresiei majore, iar rezultatele sunt promițătoare. Alături de canabis, ketamina ar putea deveni în curând următoarea substanță psihoactivă reabilitată în scop medicinal. Dacă aceste tratamente vor fi disponibile în 2017, cu siguranță vor schimba viața a numeroși pacienți cu boli incurabile precum depresia, epilepsia, scleroza în plăci.

 

  1. Depistarea cancerului de col uterin printr-un autotest HPV

 

Infecția cu papilomavirus uman (HPV – human papillomavirus) reprezintă cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală. Există peste 100 de tulpini HPV, dar cele mai periculoase sunt 13 dintre ele, care cauzează cancerul de col uterin. De fapt, două tipuri de HPV provoacă 70% din cancerele de col uterin și leziuni cervicale precanceroase. În timp ce vaccinurile HPV rămân extrem de controversate la ora actuală, principala metodă de prevenire a bolii este depistarea precoce. Testul care poate depista infecția cu HPV este testul Babeș-Papanicolau. Din păcate este un test care nu se bucură de multă popularitate în rândul femeilor, multe dintre ele evitând această analiză salvatoare. Tocmai de aceea oamenii de știință din America s-au gândit să pună la punct un test ce poate fi efectuat de femei acasă și apoi să trimită proba la un laborator. Autotestul HPV, așteptat în 2017 ca să intre în practica medicală curentă, va duce la creșterea numărului de cazuri depistate la timp și prevenirea apariției cancerului de col uterin.

 

  1. Imagini 3D în chirurgie

 

Chirurgia este un domeniu în care imaginea are o importanță covârșitoare. O mică greșeală cauzată de vederea limitată poate costa viața pacientului. Două dintre cele mai delicate practici chirurgicale – oftalmologia și neurologia – vor beneficia în viitor de noi tehnologii care permit chirurgilor vizualizarea 3D la nivelul câmpului operator. Imaginile 3D reduc în mod considerabil riscul de eroare, permit chirurgilor să opereze mai eficient și oferă studenților și rezidenților, chirurgi de mâine, posibilități avansate de învățare.

 

  1. Telemedicina sau medicina la distanță

 

În multe regiuni ale lumii, chiar și în țările dezvoltate, sunt oameni care nu au acces la servicii medicale din cauza distanțelor prea mari între domiciliul lor și medic. Telemedicina sau medicina la distanță este sistemul care poate rezolva această problemă. Una dintre cele mai mari provocări medicale în 2017 este implementarea acestui sistem în cât mai multe zone. Cu ajutorul telemedicinei, datele clinice ale pacienților, imagini, tratamente pot fi transmise de la un medic la altul, de la un echipaj de urgență la spital, de la un cabinet de provincie la spital. Există chiar dispozitive de monitorizare a pacientului la domiciliu și transmiterea datelor la spital. Telemedicina este o soluție care pe termen lung are numeroase avantaje: facilitarea accesului la medic, scurtarea timpului de așteptare pentru consultații, comunicare rapidă, reducerea costurilor de asistență medicală primară.

 

  1. Îmbunătățirea caracteristicilor de siguranță pentru automobile

 

Accidentele rutiere sunt responsabile de statistici „negre” pe întreg mapamondul. Multe dintre accidente se produc din cauza neatenției la volan, erorilor umane și a somnolenței. Producătorii de automobile și companiile de tehnologie speră ca în viitor să contribuie la schimbarea situației. Adăugarea unor caracteristici de siguranță, cum ar fi alertele de somnolență și sistemele de avertizare de coliziune, reprezintă măsuri importante pentru reducerea accidentelor rutiere.

 

În concluzie, există numeroase lucruri interesante care se vor întâmpla în 2017.

Surse:

  • newsroom.clevelandclinic.org/2016/10/26/cleveland-clinic-unveils-top-10-medical-innovations-likley-game-changers/
  • draxe.com/medical-innovations/